Pietre, agave și mult soare

Un munte de calcar amestecat cu foarte puțină argilă, doar atât cât să-i dea o culoare gălbuie, ca de miere zaharisită, așa arată Malta (Melita) văzută prin binoclu, de pe puntea unui vapor. Odată ajuns în portul adânc din Valetta perspectiva se schimbă: zidurile, turnurile de observație și vechile baterii de artilerie amintesc privitorului ca bulgărele de calcar din mijlocul Mediteranei nu e o piatră oarecare, ci un punct strategic dorit de mulți. În mod normal, acum ar trebui să încep un lung pomelnic al istoriei malteze, începând din preistorie până la intrarea țării în UE, dar nu am intenția de a urma tiparul clasic al reportajelor turistice. Mult prea mulți oameni au făcut asta înaintea mea, deci cred că ar fi plictisitor, în plus, internetul abundă de informații istorice, mult mai cuprinzătoare decât cele pe care le-aș putea oferi eu.

Toți maltezii vorbesc engleza și mulți dintre ei o vorbesc chiar cu accent britanic, dar în conversațiile private, probabil pentru mai multă intimitate, într-o țară mică, aglomerată și invadată de turiști, preferă să folosească malteza – cealaltă limbă oficială. Sonoritatea amestecului de arabă garnisită cu italiană și condimentată cu influențe englezești are darul de a surprinde și bine-dispune trecătorii. Doi tineri și o brunetă frumoasă discută aprins pe faleză, între un palmier și o rulotă-gelaterie. Sunetele guturale ale conversației asigură nota exotică, gesturile frecvente și inflexiunile italienești aduc latura teatrală, iar expresiile englezești, aruncate destul de des, completează iluzia – am nimerit pe un platou de filmare de la Bollywood. Scena se încheie, iar iluzia se destramă. Din fericire suntem în Europa, iar înghețata vândută pe stradă este excelentă, la fel ca în Italia, de la care maltezii au împrumutat mare parte din bucătăria lor.

    Pe o insulă semiaridă nu se găsesc prea multe, așa că locuitorii au improvizat mereu cu ingrediente și rețete diverse, ajunse în porturile lor de prin tot bazinul mediteranean. Exagerând puțin, se poate spune ca maltezii sunt pionieri ai bucătăriei fusion, dar acest stil culinar nu poate fi revendicat de nici o țară, așa că turistul interesat de specificul locului trebuie să sape mai adânc. Până la urmă, stând de vorbă cu chelnerii se ajunge inevitabil la tocănița de iepure, pe care ei îl numesc fenek. Ca orice tocăniță, nu e un fel de mâncare spectaculos, dar vinul și condimentele din rețetă îi dau o aromă plăcută. În nordul Africii, fenek este numele vulpiței deșertului, dar din cine știe ce motive maltezii au schimbat sensul cuvântului din vulpe în… iepure. Pe tema asta se pot face glume cu ospătarii, care se vor grăbi să te asigure că în farfurie ai un iepure. Totuși, un semn de întrebare rămâne, pentru că în Malta nu vezi țopăind nici un iepure, dar pisicile abundă. (E tot o glumă!) Tocănița chiar merită încercată.

Mai devreme am vorbit despre sonoritatea limbii malteze, dar scrierea acestui dialect arab sau cartaginez, conform altor opinii, cu caractere latine este și ea neobișnuită, pentru că nu urmează principiul fonetic. Marsaxlokk și Qawra sunt numele a două localități, iar în imaginea alăturată este un panou bilingv de la templul Hagar Qim, vechi de 5500 de ani, și vă invit să citiți în limba malteză.

Am promis să nu transform articolul într-un curs de istorie, dar trebuie să menționez două repere arhitecturale fascinante și contextul existenței lor. Unul este Mdina, vechea capitală a insulei, care este o medină, adică un cartier sau oraș cu aspect tipic arab: străzi înguste și întortocheate, clădiri cu acoperișuri plate și curți interioare pline de verdeață. Cu siguranță există alte medine mai mari în Algeria, Tunisia sau Maroc, dar în Mdina malteză poți să te bucuri de plimbarea pe străzile de o curățenie exemplară, fără vânzători ambulanți sau cerșetori. Mdina a fost construită în jurul anului 1050 peste ruinele anticei Melita. Mai târziu, în anul 1127 normanzii au cucerit Malta și au adăugat cireașa de pe tort.

Mai exact este vorba despre decorațiunile și acoperișurile ascuțite, care apar pe neașteptate după un colț sau într-o piațetă. Contrastul dintre cele două tipuri arhitecturale este foarte puternic, iar palatele nobiliare de dată mai recentă preiau câte ceva din ambele stiluri și îl potențează ușor, astfel încât să nu fie supărător. 

Celălalt reper arhitectonic al insulei este Co-Catedrala Sf. Ioan din Valetta. O să vă las să descoperiți singuri de unde vine prefixul „Co-”. După ce turcii au reușit să-i alunge din insula Rodos, cavalerii Ordinului Sf. Ioan au primit permisiunea de a se stabili în Malta. Chiar dacă au încercat să-i alunge și de aici, turcii nu au mai avut succes, astfel încât noi putem vizita azi una dintre cele mai frumoase biserici din lume. Spectacolul nu e dat de dimensiuni, nu e nici cea mai mare, nici cea mai înaltă, dar are cea mai grozavă pictură interioară. Nu mă feresc să spun că, în opinia mea, întrece orice altă zugrăveală bisericească, inclusiv Capela Sixtină. Pur și simplu, personajele par să se miște, cupola se deschide, iar îngerașii stau într-un echilibru precar de jur împrejur. Aripioarele lor micuțe sigur nu-i pot ajuta să zboare și oricând te poți aștepta să-ți pice vreunul în cap. Iluzia este perfectă, ochiul complet păcălit. Ca și cum minunea de pe tavan n-ar fi fost suficientă, spectacolul de culoare și ingeniozitate continuă pe podea, care este compusă în totalitate din pietrele de mormânt policrome ale cavalerilor, 375 la număr. Fiecare placă funerară este de fapt un mozaic din marmură de diferite culori, porfir, lapislazuli și alte feluri de rocă. Pe lângă blazonul și epitaful cavalerului, multe dintre aceste mozaicuri includ și personaje fantastice. Iar dacă plafonul și podeaua n-au fost suficiente, într-o capelă adiacentă se află o uriașă pictură a lui Caravaggio – Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul. Pictura are dimensiunea de 5,2 pe 3,6 metri, iar personajele sunt redate în mărime naturală, ca într-o dioramă. Închei descrierea perlei din Valetta cu un amănunt mai puțin cunoscut. Este singura catedrală catolică pe acoperișul căreia nu se află o cruce latină, cavalerii primind din partea Papei permisiunea de a folosi crucea cu opt colțuri, simbolul ordinului lor.

    Ca pe orice insulă din Mediterana, și în Malta se poate face baie sau plajă, dar nu este destinația ideală pentru așa ceva. Vocația ei principală este turismul cultural. Plajele cu nisip sunt puține la număr și de mici dimensiuni, iar apa din jurul insulei este adâncă, prin urmare destul de rece comparativ cu alte locuri din sudul Europei. Laguna Albastră de pe mica insulă Comino, la nord-vest de Malta, își merită numele și este destinația potrivită pentru bălăceală. Pentru cei care știu că o zi la plajă se poate petrece și pe stânci, nu doar pe nisip, există destule golfuri cu apă foarte limpede, numai bune pentru scufundări.

   Clubbing-ul există pe insulă, dar maltezii nu încurajează acest gen de turism. Insula este mică și foarte dens populată, iar localnicii nu-și doresc ca în fiecare noapte străzile să fie inundate de decibeli și populate de bețivani. Pentru acest gen de distracție vă așteaptă cel puțin o duzină de alte insule mediteraneene, începând din Ibiza la vest până în Cipru la est. Pentru o noapte în oraș există destule cluburi și lounge-baruri, dar entuziasmul petrecăreților trebuie să rămână în limite decente, adică să nu transforme străzile în cârciumă, dormitor sau toaletă, asta dacă nu doresc să discute cu poliția. În timpul verii, aproape în fiecare sâmbătă, undeva pe insulă are loc o Festa – un fel de carnaval cu costume speciale, paradă, artificii, concert și bâlci. Participarea este gratuită și înainte de fiecare Festa se împart peste tot invitații, astfel încât publicul să fie cât mai numeros.

    N-am spus nimic despre Grădinile Barakka, despre Grotta Azzurra și nici măcar nu am amintit numele insulei Gozo, dar la un moment dat orice reportaj și orice concediu trebuie să se încheie. În cazul Maltei unde agavele sunt omniprezente, gândul fuge mereu spre tequila. O terasă cu vedere spre port și o Margarita la apus, ăsta e modul ideal pentru a face sumarul: pietre, agave, mult soare și puțină sare.