Iarna pe plajele Afroditei
Cum bine se știe, în vremurile de demult insulele grecești au fost împărțite zeilor, iar zeița frumuseții, care nu umbla foarte îmbrăcată, a primit insula Cipru, cea mai călduroasă dintre toate insulele, pentru ca nu cumva să se îmbolnăvească iarna. O zeiță căreia îi curge nasul și strănută toată ziua n-ar fi fost un simbol al frumuseții din cale afară de convingător, deci problema se cuvenea să fie evitată. Cu temperaturi medii nocturne în jur de 7-8 grade și maxime diurne care ating frecvent 21-22 de grade, luna ianuarie pe insula Afroditei seamănă cu primăvara de la noi. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, zilele urâte de vară de pe litoralul românesc se întâmplă să fie mai reci și mai ploioase decât iarna cipriotă. E adevărat că în Munții Troodos (1951 m) ninge și există chiar și o mică stațiune pentru sporturi de iarnă, dar marea majoritate a populației trăiește în zonele joase, unde apa îngheață doar la congelator. Chiar și în capitala Nicosia, situată în centrul insulei, minima absolută a fost doar zero grade Celsius, înregistrată la orele mici din noapte.
Cine iernează în Cipru?
Pe lângă stolurile de flamingo, care sosesc pe insulă în preajma sărbătorilor de iarnă, cam în același timp ajung și avioanele cu turiști britanici, plus grupuri mai mici de ruși, nemți și alte nații septentrionale. Din fericire numărul avioanelor este mult mai mic decât cel al păsărilor de apă, astfel încât călătorul poate simți ceva din atmosfera vremurilor de dinaintea turismului de masă. Străzile nu sunt prea aglomerate, vânzătorii dispuși să facă reduceri, iar prin taverne majoritatea clienților sunt localnici. Ca urmare, iarna turistul are într-adevăr senzația că vizitează o țară străină, spre deosebire de situația din timpul verii, când aproape tot sejurul se desfășoară în interiorul unei bule cu programe pentru turiști, mâncare pentru turiști, magazine pentru turiști și prețuri pentru turiști. Fără îndoială că parfumul local poate fi descoperit și vara, însă e puțin mai greu.
Cel mai potrivit mod pentru încheierea vechiului an este o plimbare la apus, pe malul lacului populat de flamingo. Iar pe 1 Ianuarie, după petrecerea de Revelion și un somn bun, cel mai potrivit loc pentru a începe un nou an este portul, mai exact tavernele din port, unde ciprioții se bucură de soare și se înfruptă din roadele mării. Când vine vorba despre alegerea unui restaurant, sfaturile localnicilor sunt utile, dar cele mai bune taverne se recomandă singure, fiind pline ochi. Am fost surprins să constat că la masa învecinată era o familie de ciprioți turci, veniți din partea ocupată a insulei pentru a savura un pește și un pahar de vin. Fără îndoială, pește și bucătari pricepuți există și în bucata lor de insulă, dar o tavernă unde să evite privirile chiorâșe ale habotnicilor în timp ce ciocnesc un pahar de vin cu prietenii și nevestele lor… asta e mai greu de găsit în partea turcească.
Dacă nu aveți o idee clară despre specia de pește pe care doriți să o mâncați, puteți alege Fish Meze, adică gustări din pește și alte vietăți marine. Masa se umple rapid cu farfurii de diferite forme și mărimi, cu tot felul de bunătăți: peștișori, caracatiță, icre, creveți, alți peștișori, calmar, un pește mai mare și pe lângă ele nu pot lipsi ciupercuțele, cartofii copți sau prăjiți, brânza halloumi, măsline, diverse sosuri și salate. Un advărat festin! Practic două persoane care comandă Fish Meze trebuie să mănânce repede sau au nevoie de o masă suplimentară pentru depozitarea felurilor de mâncare care sosesc neîntrerupt din bucătărie. Pentru două persoane prețul este de 40 euro, dacă mai adăugăm un strop de ouzo în deschidere, vinul și apa indispensabile pe parcurs, plus un mic bacșiș la final, costul ajunge la cel mult 60 de euro. Dacă asta e mult sau puțin trebuie să decidă fiecare pentru sine, dar pot să garantez că va fi o masă memorabilă.
Îmbogățire culturală
Ciprul a fost parte a lumii grecești din cele mai vechi timpuri, indiferent dacă vorbim de perioada clasică, epoca elenistică, perioada greco-romană ori epoca bizantină. Datorită zăcămintelor de cupru și a poziției favorabile, la intersecția rutelor maritime din estul Mediteranei, insula a prosperat, iar dovezile pot fi găsite pe toată suprafața ei, care e presărată cu ruinele vechilor temple, vile și edificii publice. Dacă ar fi să aleg unul dintre siturile arheologice, Paphos este probabil cel mai complex dintre ele, dar mai sunt multe de văzut si la Limassol, Larnaca, Salamis Kyrenia sau Nicosia. În ciuda câtorva convulsii geologice și sociale, intervalul despre care vorbesc aici reprezintă peste un mileniu de dezvoltare, care s-a încheiat abrupt la mijlocul secolului VII, când au început raidurile arabe. Mai bine de 300 de ani insula a fost un teritoriu disputat între bizantini și arabi. Pe scurt, îmbogățirea culturală s-a desfășurat după următorul scenariu: arabii veneau de pe insulă când pofteau, iar la plecare luau cu ei obiectele mai interesante, plus localnicii care „binevoiau” să devină sclavi.
Până la urmă bizantinii au reușit să-și reafirme supremația în Cipru, dar imperiul era deja în declin, iar în perioada cruciadelor insula a devenit regat independent sub dinastia franceză Lusignan. Francezii au adus cu ei stilul arhitectural propriu, insula fiind presărată cu biserici și catedrale gotice. După francezi au venit venețienii, constructori pricepuți și ei, preocupați de ridicarea unor fortificații care să apere insula de vizitele inopinate ale turcilor. În ciuda acestor pregătiri, în anul 1571 turcii au reușit să ocupe Cipru. De data asta scenariul îmbogățirii culturale a prevăzut anihilarea totală a comunității franco-venețiene de pe insulă, alături de un mare număr de greci și armeni. Pe lângă catedrale au fost construite minarete, transformându-le în moschei gotice și pentru că insula a rămas pe jumătate pustie, din Anatolia au fost aduși coloniști turci.
După alte trei secole Ciprul a revenit în sfera de influență occidentală, devenind parte a Imperiului Britanic, pană în 1960. Uneori ciprioții se văicăresc într-o engleză corectă, mult mai bună decât grengleza pițigăiată vorbită de grecii din alte părți, despre ocupația britanică. De fapt asta e doar vorbărie patriotică și în realitate toată lumea e mulțumită de prezența celor două baze militare britanice, care adaugă un plus de stabilitate regiunii.
Insula divizată
Invazia din 1974, când Turcia a ocupat treimea nordică, mai exact 35 la sută din teritoriul țării, a fost urmată de divizarea întregului insule. Capitala Nicosia a suferit aceeași soartă, iar turistul poate observa, trecând din cartierul grecesc în cel turcesc, diferența dintre un cartier european și o mahala orientală. Doar o sută de metri și un punct de control separă cele două zone. Într-o parte străzi îngrijite, restaurante și magazine șic, iar de cealaltă parte clădiri neîngrijite, un bazar cu marfă de calitate îndoielnică și vânzători care încearcă să te înșele, pentru că: „voi sunteți din Uniunea Europeană, voi aveți bani”.
Principala modalitate de păcălire a clientului este afișarea unui preț în lire turcești și taxarea clientului în euro, la un curs de schimb catastrofal. Sigur că există și case de schimb valutar, dar cursul de schimb sau comisionul te fac să ieși tot în pierdere, iar dacă nu cheltui toate lirele, te întorci acasă cu o valută inutilă. Prin urmare, dacă nu poți să te abții și vrei neapărat să cumperi ceva, e preferabil să negociezi și să plătești în euro. Oricum pierzi!
Pe lângă moscheea gotică există câteva cafenele drăguțe, unde merită să faci un popas și să te bucuri de soarele blând al iernii. Turcii știu să facă o cafea și să o servească împreună cu apă plată și ceva bun de ronțăit. Și în cazul cafelei prețul e destul de piperat, dar sunt niște bani pe care merită să-i dai, probabil singurii bani de care merită să te desparți în cartierul turcesc din Nicosia.
O zi plină
Sunt multe motive pentru care insula Cipru e destinația potrivită mai degrabă pentru un concediu de iarnă, nu unul de vară. În primul rând iarna prețul cazării la un hotel de patru stele cu demipensiune e aproximativ egal cu prețul unui sejur organizat vara la trei stele cu mic dejun. Insula are multă istorie, iar siturile arheologice se vizitează mai bine la 18 grade, nu la 36 de grade.
În luna februarie pe Munții Troodos este suficientă zăpadă, iar o zi plină poate fi organizată așa: dimineața la ora 09 închiriezi echipament de schi și două-trei ore te distrezi pe pârtie, la ora 13 faci o baie scurtă în Marea Mediterană, la Limassol. Distanța între pârtie și plaja e sub 50 km. Masa de prânz la ora 15, cu Fish Meze în port la Larnaca. Pârtiile sunt omologate de Federația Internațională de Schi și au toate dotările necesare (http://www.skicyprus.com), iar plaja este omologată chiar de Afrodita. Dacă după schi, scăldat și o masă copioasă încă nu te-ai moleșit, în orașele mari poți găsi cluburi pentru completarea unei zile pline cu o seară pe măsură.