Maratonistul marțian
Toată ziua auzim despre performanțele unor sportivi, dar despre recordurile stabilite pe Marte nu se înghesuie lumea să vorbească. Pe cea de-a patra planetă de la Soare există un mic robot, care a trecut linia de sosire a maratonului marțian și continuă să alerge. Roverul Opportunity a fost lansat în anul 2003 și a ajuns pe Marte în 25 ianuarie 2004, iar în cei 14 ani care au trecut de atunci a reușit performanțe dincolo de orice așteptări.
Misiunea inițială prevedea funcționarea roverului pentru 90 de zile, timp în care acesta trebuia să se deplaseze cel mult un kilometru, să facă fotografii și analize geologice. Ei bine, după 5114 zile și peste 45 de kilometri parcurși, eroul marțian încă funcționează, trimite fotografii, se deplasează unde este trimis și studiază pietrele care trezesc interesul operatorilor săi pământeni. Într-o notă senzațională putem spune că Opportunity a depășit recordul de deplasare pe suprafața unei lumi străine, deținut anterior de robotul sovietic Lunokhod 2 și a terminat primul maraton extraterestru. Între timp roverul a descoperit un meteorit căzut pe planeta roșie, a examinat câteva cratere și a trimis acasă mii de fotografii, date geologice și măsurători atmosferice. Chiar dacă din punct de vedere științific nu sunt cele mai valoroase imagini, pozele cu vârtejuri de praf sunt unele dintre cele mai spectaculoase din portofoliul lui Opportunity.
Cred că riscul să mă înșel e minim atunci când spun că nimeni nu citește acest articol pe un computer asamblat acum 15 ani, dar pe Marte există unul care funcționează, în ciuda temperaturilor negative și a furtunilor de praf. Pe parcurs au apărut nenumărate probleme tehnice, dar inginerii din spatele proiectului au reușit să-i actualizeze și să-i îmbunătățească software-ul, astfel încât noi să-i putem ura: La mulți ani!