Libertatea de exprimare

Câteva vorbe aruncate prin studiourile TV și sancțiunile decise de autorități m-au pus pe gânduri. Libertatea de exprimare este cel mai important lucru pentru o persoană, care astfel poate spune ce gândește, ce poftește, poate să-și enunțe ideile și să contrazică ideile altora. E adevărat că uneori poate să jignească, dar poate și să se apere. Grija pentru trăirile subiective ale unor persoane nu este un motiv suficient pentru a îngrădi libera exprimare. Organele administrative care împart amenzi sunt de fapt niște instituții abuzive, care se substituie sistemului de justiție. Orice persoană care se simte lezată de afirmațiile cuiva poate primi despăgubiri dacă dovedește în instanță că acestea sunt false ori că i-au adus vreun prejudiciu.

Americanii au considerat libertatea de exprimare atât de importantă încât au inclus-o în primul amendament al constituției Statelor Unite. Primul! Mai târziu în practica judiciară au fost clarificate toate chestiunile care țin utilizarea obscenităților, insultelor sau defăimării, dar toate litigiile de acest gen sunt tranșate în instanță, nu prin intermediul unor organisme paralele justiției care decid în baza propriului set de reguli, în cazurile fericite, iar alteori după bunul plac sau după cum primesc indicații de la patronii politici.

După tot acest preambul, ar fi cazul să spun ce m-a stârnit. E vorba pe de-o parte despre despre o considerație estetică făcută de jurnalistul Cristian Tudor Popescu în legătură cu podoaba capilară a primei-ministrese și despre o afirmație făcută de Mihai Gâdea (pe acesta nu știu dacă îl pot numi jurnalist), care spunea despre diplomatul Mihai Ionescu că a fraudat alegerile în timp ce se afla la post la ambasada României de la Paris. Mai spunea Gâdea și că diplomatul ar fi „acoperit”, adică agent al unui serviciu secret. În primul caz este vorba despre o afirmație subiectivă, CTP comparând  coafura doamnei cu blana unei maimuțe, iar în al doilea caz este vorba despre fraudă electorală, adică o acuzație concretă. În primul caz s-a pronunțat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, adică un organism care nu are nicio legătură cu sistemul de justiție și a dat o amendă de 1000 lei. În al doilea caz sentința a fost obținută în sala de judecată și prevede despăgubiri de 5000 lei, plus plata cheltuielilor de judecată. Părerile subiective, în special considerațiile și comparațiile de natură estetică nu pot face obiectul vreunui litigiu. Frumusețea (sau urâțenia) se află în ochiul privitorului și oricine trebuie să poată sa-și spună părerea fără teama că va fi amendat. În schimb, acuzația de fraudă electorală nu e o chestiune subiectivă, ci o afirmație care trebuie susținută cu probe.

Ion Rațiu spunea prin anii 90 (citând la rândul lui pe altcineva), ceva de genul: eu lupt pentru ca tu să ai dreptul să nu fii de acord cu mine. Asta înseamnă să înțelegi importanța dreptului de liberă exprimare. Opiniile trebuie să poată fi rostite fără teamă, iar dacă cineva se simte calomniat ori prejudiciat, respectivul poate să apeleze la instanță. Singurele exprimări pe care le putem considera automat inacceptabile sunt amenințările sau îndemnurile la violență fizică.

Să trecem din nou Atlanticul, pentru a asculta și opinia unui judecător de la Curtea Supremă a Statelor Unite. La un moment dat judecătorul William J. Brennan spunea: “a bedrock principle underlying the First Amendment is that government may not prohibit the expression of an idea simply because society finds the idea offensive or disagreeable.” Adică, pe românește: „un principiu fundamental aflat la baza Primului Amendament este acela că guvernul nu poate interzice exprimarea unei idei pentru simplul motiv că societatea găsește respectiva idee ofensatoare sau dezagreabilă.” Din păcate, exact asta a făcut statul român când a înființat diverse organisme abilitate să împartă amenzi pentru vorbe. Poate că ar fi fost bine să ne inspirăm de la americani. La ei democrația și libertatea de exprimare funcționează de peste 200 de ani.

Dacă nu mai poți spune despre un om că e măgar, maimuță, șarpe sau ce altă vietate iți pare că se potrivește cu firea ori aspectul persoanei respective, atunci înseamnă că ne îndreptăm spre un gen de totalitarism greu de imaginat. Preocuparea exagerată ca nu cumva cineva să se simtă jignit ne conduce spre o societate unde nu vom mai putea spune nimic. Pe măsura ce eliminăm din uz expresiile jignitoare, sensibilitățile cresc, iar ceea ce ieri era acceptabil devine astăzi ofensator. Pentru asta trebuie să mulțumim corectitudinii politice!