Hawking – genial și amabil
Cu câțiva ani în urmă am avut niște nelămuriri legate de entropie și o eventuală legătură care ar putea exista între aceasta și inflație (e vorba de inflația cosmică, nu despre fenomenul economic omonim). Cine a citit vreun articol sau vreo carte de fizică teoretică știe că nu e vorba despre lecturi ușoare, iar în urma efortului de a înțelege lucrurile scrise acolo, se nasc tot felul de idei și întrebări. Printre cunoscuții mei cu educație științifică/tehnică n-am reușit să găsesc parteneri de discuție, așa că m-am orientat spre cea mai strălucită minte din domeniu. Fără prea mari speranțe că voi primi un răspuns, i-am trimis un mesaj prin e-mail profesorului Stephen Hawking.
După cum se observă în fotografie, am primit un răspuns, care nu m-a lămurit în legătură cu „dilema mea existențială”, dar mi-a produs o surpriză plăcută și o mare bucurie. Omul nu a fost doar genial, ci și politicos. Chiar dacă nu putea să răspundă personal, din cauza problemei sale de sănătate, în preajma lui au existat oameni care să se ocupe de asta. Există o diferență enormă între oamenii de felul lui Stephen Hawking și indivizii de slabă calitate de care ne lovim în mod curent. Oare de ce geniul reușește să fie politicos, amabil, dar prostul are dificultăți când trebuie să asimileze respectiva noțiune. Asta e altă dilemă, pentru alt articol.
Revenind la strălucitul fizician, nu poate fi trecut cu vederea că a plecat dintre noi într-o zi parcă special aleasă 3.14 – ziua π – numărul care închide cercul. Pentru el 3.14 este un reper temporal, dar printr-o coincidență bizară 3.14 are și pentru mine o semnificație personală, este localizarea mea în spațiu: etajul 3, apartamentul 14. Având în vedere contextul pe care tocmai l-am descris, nu e de mirare că noaptea am început să visez fizică. Poate e surprinzător că nu am visat nimic legat de entropie, vechea mea dilemă. În vis era vorba despre gravitație, care în urma unei discuții plăcute și deosebit de amuzante s-a dovedit a fi a cincea dimensiune, „pe care nu o vedem pentru că stăm cu fundul pe ea”. După replica asta m-am trezit râzând și cam asta este tot ce îmi amintesc din visul respectiv, iar acum dacă aș fi un escroc ar trebui să mă pretind medium. Nu e cazul. Profesorul Hawking nu credea chestiile astea și nici eu nu prea cred în ele.
Treaz fiind știu că gravitația este una dintre cele patru forțe fundamentale, dar este forța cel mai puțin înțeleasă dintre toate și îi lipsește un element esențial – particula asociată. Electromagnetismul are fotonul, forța tare are gluonul, forța slabă are bosonii W și Z, doar gravitația nu are particula ei. Fizicienii se chinuie de ceva timp să descopere gravitonul, dar fără succes. Bosonul Higgs recent identificat la CERN ar putea fi particula asociată gravitației, dar încă nu e sigur. Parafrazând o glumă care nu e străină mediului științific, putem spune ca de data asta e posibil ca fizicienii să caute o pisică neagră într-o cameră întunecată unde nu există respectiva pisică. Dar cu siguranță în camera respectivă există altceva, ceva ce nu băgăm în seamă și nu băgăm de seamă că există. Când vine vorba despre o cameră, întunecoasă ori ba, ideea care vine în minte este: patru pereți – un spațiu rectangular. Acum când am pomenit de cei patru pereți, sigur au fost unii care s-au gândit la o cameră cu mai mulți pereți sau una circulară, dar pot să pariez că aproape nimeni nu s-a gândit la podea. Cam la fel stă treaba si cu a cincea dimensiune, „pe care nu o vedem pentru că stăm cu fundul pe ea”. Până acum o sută de ani Universul era considerat tridimensional, apoi s-a adăugat timpul, cea de-a patra dimensiune. Mai târziu a apărut Teoria stringurilor și ideea Universului cu zece dimensiuni, dintre care șase sunt înfășurate, devenind foarte mici, practic neobservabile. Mai există Teoria M cu unsprezece dimensiuni și Teoria branelor care permite un număr infinit de dimensiuni.
E destul de ciudat că între cele patru dimensiuni general acceptate și presupusele dimensiuni înfășurate nu există ceva intermediar. Gravitația ar putea fi exact acea dimensiune intermediară, dimensiunea care „face cocoloașe” în jurul materiei. Teoretic gravitația are o rază infinită de acțiune și în absența materiei ar putea fi uniformă, dar în prezența materiei se înfășoară și se comprimă local până la dimensiuni foarte mici, cum sunt singularitățile din găurile negre. Dacă vom aștepta mult-mult timp, până când ultima gaură neagră se va fi evaporat datorită radiației Hawking, gravitația va redeveni o dimensiune uniformă.
Bazându-mă pe câteva coincidențe, un vis ciudat și cunoștințe superficiale de fizică teoretică, am încropit și eu o teorie. Până la urmă, tot ce am scris aici poate fi considerat un necrolog neobișnuit, dedicat unui om cu totul special.