Alfred Wegener (1880-1930)

Pentru majoritatea cititorilor numele lui Wegener e necunoscut, deși contribuția lui la înțelegerea planetei noastre este la fel de importantă precum cea a lui Copernic sau a lui Newton. Deriva continentelor fiind la fel de importantă ca heliocentrismul sau gravitația, iar prin consecințele sale dramatice – vulcanismul și mișcările seismice – are un impact considerabil asupra vieții oamenilor.

Având în vedere importanța descoperirii sale, marginalizarea lui Wegener e destul de greu de înțeles și de acceptat. Dacă punem lucrurile în context academic, situația se limpezește și constatăm că  motivul respingerii sale este autosuficiența și aroganța specialiștilor, care refuză într-un mod aproape visceral orice intruziune a nespecialiștilor în domeniile lor. Principala arie de expertiză a lui Alfred Wegener a fost meteorologia, iar atunci când a îndrăznit să intre pe feuda geologilor, aceștia au avut o reacție de genul: „Mai bine vezi-ți tu de vânturile tale! Piatra nu se mișcă la fel ca aerul!”. Dar berlinezul nu era un meteorolog oarecare, el mai studiase fizica și astronomia și a fost unul dintre exploratorii Groenlandei, primul care a iernat în interiorul insulei. Prin urmare, se poate spune că pe lângă inteligență omul avea și mult curaj.

Teoria derivei continentelor a fost propusă de Wegener în anul 1912, iar acesta a continuat să o prezinte și să o dezvolte, într-o serie de lucrări și simpozioane, pe parcursul întregii sale vieți. Din cauza decesului prematur, în timpul celei de-a patra expediții pe calota Groenlandeză, el nu a mai apucat să-și vadă teoria acceptată în mediul științific. După 1950 s-au acumulat dovezile necesare pentru confirmarea derivei continentelor, dar în urma celor două războaie mondiale, în care Germania a jucat rolul personajul negativ, lumii i-a fost destul de ușor să treacă cu vederea meritele unui neamț mort. Prin anii 60 geologii au recunoscut, din colțul gurii, că Alfred Wegener este părintele noii paradigme, apoi au rebotezat-o „Teoria tectonicii plăcilor”. Este adevărat că versiunea originală a teoriei a fost completată cu multe informații noi, dar rebranduirea era doar o manevră murdară prin care unii geologi mai tineri au încercat să-și promoveze propriile nume și să-l împingă în planul doi pe meteorologul care le-a revoluționat știința. Prin comparație, Einstein a dus înțelegerea gravitației la un nivel superior, dar nu a încercat să se substituie lui Newton. Prin lumea academică sunt tot felul de oameni, iar inteligența și caracterul nu sunt mereu parteneri.

Datorită lui Wegener astăzi înțelegem cum s-au format continentele și oceanele, de ce există munți, de ce vulcanii și cutremurele abundă în unele regiuni, dar lipsesc aproape cu desăvârșire din altele. Contribuția sa la cunoașterea Pământului e substanțială și nu cred că am pierdut vremea scriind aceste rânduri.