A fost bun pentru împărați, e bun și pentru tine!

După ce Napoleon a învins Republica Venețiană, în anul 1797 o mare parte dintre teritoriile acesteia au devenit posesiuni franceze. Insula Corfu nu a făcut excepție, iar corsicanul avea planuri serioase pentru ea și o considera un avanpost vital, după cum reiese dintr-o scrisoare a sa către Talleyrand: „Cea mai mare nenorocire care m-ar putea lovi ar fi pierderea insulei Corfu”. În anii următori Franța a pierdut și a recâștigat insula, asupra căreia și-au lăsat amprenta prin construirea unei promenade șic – Listonul, locul ideal pentru plimbare sau pentru relaxare la o cafea sau o înghețată, în umbra logiilor de la parterul clădirilor.

Spre sfârșitul secolului XIX pe insulă a sosit împărăteasa Sisi (Elisabeta, soția lui Franz Josef), care a construit în satul Gastouri, nu departe de orașul Corfu, palatul Achillion. N-are rost să vă plictisesc cu biografia împărătesei și motivele pentru care s-a instalat pe insulă. Asta este treaba ghizilor locali. Mai târziu, după ce Sisi a trecut la cele veșnice, Achillionul a fost cumpărat de Wilhelm al II-lea, care fără îndoială avea darul de a înviora atmosfera, atunci când își făcea apariția în largul insulei, la bordul iahtului Hohenzollern, cu un echipaj de 320 de marinari. Practic iahtul era o mică navă de război, a cărei machetă poate fi văzută în palat, alături de alte piese interesante.

Un turn pe tabla de șah

Dacă ar fi să comparăm evenimentele istorice cu niște partide de șah, atunci Corfu a fost mereu o piesă cu rol de sprijin. Niciodată rege sau regină și niciodată o piesă surprinzătoare precum calul ori nebunul. Corfu a fost mereu un turn, greoi, vizibil, cu rolul de a limita mișcările inamicului și de a proteja alte piese. În Antichitate insula a avut a treia flotă ca mărime, după Atena și Corint, fiind implicată în toate conflictele majore ale spațiului grec, dar a jucat mereu un rol secundar, ca bază navală și centru logistic. Ulterior romanii au folosit insula în același fel, urmați de bizantini care au au construit primele fortificații. Din 1401 Corfu a intrat în posesia venețienilor, care s-au grăbit să îmbunătățească sistemele defensive și astfel au fost capabili să respingă patru invazii turcești. Cel mai sângeros asediu s-a petrecut în 1537, când turcii au pustiit insula, luând în robie sau omorând toți corfioții care nu s-au putut adăposti în spatele unor ziduri solide.

Pe lista capetelor încoronate care au avut legătură cu insula Corfu se află și prințul Philip, soțul reginei Elisabeta a II-a, născut la vila Mon Repos, transformată între timp în muzeu de arheologie.

Până la urmă, datorită zidurilor venețiene și a Sfântului Spiridon, insula Corfu este singura bucată din teritoriul Greciei care nu a fost niciodată ocupată de turci. Care e rolul sfântului în povestea asta vă las să aflați tot de la ghizii locali. Până la urmă lucrurile au ieșit bine, iar insula s-a îmbogățit cu câte ceva de la toate națiunile europene care au trecut pe aici. Cred că o moschee plantată în mijlocul Spianadei nu s-ar fi potrivit deloc în peisaj. E mai plăcut să vezi corfioții jucând cricket pe locul respectiv, așa cum au învățat de la englezi.

Variante de cazare

Corfu are oferte pentru toate gusturile. #Pentru cei care doresc un peisaj spectaculos stațiunea ideală este Paleokastritsa, pe partea vestică a insulei, unde versanții împăduriți coboară până la mare, iar plajele sunt ascunse prin mici golfuri. În apropiere se află ruinele cetății Angelokastro și o mică mănăstire dedicată Fecioarei Maria, ambele aflate în Top 10 lucruri de văzut pe insulă. #Pentru familiile cu copii sau pentru tinerii căsătoriți cea mai bună variantă este Sidari, în nordul insulei, acolo unde se află formațiunea geologică numită Canal d’Amour. Aici există plaje cu nisip, golfuri cu apă mică și foarte caldă, iar viața de noapte nu lipsește, dar se menține în limite decente. #Pentru distracție hard-core există stațiunea Cavos, în extremitatea sudică a insulei. Strada principală este flancată pe ambele părți de cluburi și baruri, care se întrec în discounturi la băutură. Când am fost acolo, cel mai tare cocktail disponibil se numea Head Fucker și vă las să descoperiți singuri cantitatea și compoziția lui. În Cavos ziua începe la ora 14 și se termină la ora 5, iar dacă ai alte planuri înseamnă că ai ales greșit destinația. #Recomandarea mea pentru cazare este stațiunea Perama, situată pe coasta estică, la 7-8 km distanță de capitala insulei. În realitate orașul este mult mai aproape (4 km), dacă urmați traseul pietonal peste digul de la aeroport și sunt multe lucruri de văzut pe parcurs. Insula Șoricelului, debarcaderul kaiserului, palatul Achillion, punctul de bevedere de la Kanoni și vila Mon Repos sunt ușor accesibile din Perama, iar centrul orașului Corfu nu e nici el foarte departe. Pe lângă fortărețele venețiene în capitală ar mai fi de vizitat biserica cu hramul Sf. Spiridon, un mic muzeu de numismatică și (surpriză!) un muzeu de artă asiatică. Într-o zi toridă de vară, două ore în atmosfera climatizată a muzeului sunt bine-venite și cu ocazia asta poate planificați următorul concediu. 😉

Arome locale

Bucătăria din Corfu are un specific propriu, fiind un melanj greco-italienesc, atât în farfurie, cât și în denumirile felurilor de mâncare: sofrito, stifado, pastitsada, pastitsio. Nu e vorba despre preparate flamboaiante și gusturi neașteptate, dar sunt preparate gustoase din bucătăria europeană. Locul ideal pentru a gusta astfel de preparate nu este la restaurantele din preajma esplanadei, unde se înghesuie turiștii. La câteva sute de metri mai departe, prin diverse ganguri sau străzi laterale există mici restaurante unde mănâncă localnicii. Dacă ajungi înainte de ora 13 mâncarea încă nu e gata, iar dacă ajungi după ora 15 deja s-a terminat și proprietarii trag obloanele pentru siesta. Pontul despre un local de felul acesta trebuie aflat de la un ghid sau de la vreun corfiot. Dacă nu ai primit niciun pont, la ora prânzului poți să te ții după un grup de francezi și e foarte posibil să ajungi într-un restaurant convenabil. Francezii poate că nu-s cei mai simpatici oameni din lume, dar par sa aibă un organ special pentru descoperirea locurilor cu mâncare bună și ieftină.

Kumquatul face parte din familia citricelor și vine tocmai din China, iar singurul loc din Europa unde acest fruct a ajuns să fie cultivat și procesat la scară industrială este insula Corfu. Arbustul, adus pe insulă în secolul XIX de către britanici, a fost adoptat de localnici și transformat într-o adevărată emblemă. Dacă italienii fac limoncello, corfioții fac lichior din kumquat, iar ca o replică la dulceața din coji de portocală, pe care o produc de obicei grecii (și uneori bunicile noastre), în Corfu avem dulceața de kumquat.

Paxos și Antipaxos

Așa cum se întâmplă pretutindeni în Grecia, și în Corfu turistului îi sunt propuse diverse excursii cu vaporașul. Cea mai bună dintre ele este croaziera în insulele Paxos și Antipaxos, aflate în Marea Ionică puțin mai spre sud. Dacă vreți peisaje splendide în culoarea nestematelor, asta este alegerea ideală. Uitați de vaporașul cu fund de sticlă, corabia piraților și așa-zisa lagună albastră, croaziera în Paxos și Antipaxos este de departe cea mai bună alegere. Am stat destul de mult timp în Corfu și am făcut toate excursiile posibile, dar dacă nu mă credeți pe mine, puteți să vă luați după bogătașii cu catamarane, pentru care Paxos este unul dintre locurile unde se refugiază atunci când n-au chef de paradă prin marile porturi.

Dacă tot ce am scris până acum despre Corfu nu a fost suficient pentru a vă convinge să alegeți insula ca destinație de vacanță, poate că vor fi de ajutor cărțile lui Gerald Durell, un biolog englez care a copilărit pe insulă și povestește cu un umor savuros isprăvile familiei sale. Reclama rezultată din scrierile lui Durell probabil a adus pe insulă mai mulți turiști decât toate blogurile și pliantele turistice, iar localnicii știu asta și i-au dedicat un mic parc în apropierea vechii fortărețe din capitală.