Platon e de vină!

Politicienii corupți și în general toți escrocii lumii pot să-l înjure pe Platon, pentru că de la el vine ideea statului de drept. Nu e vorba despre dialogul Republica, ci despre o altă lucrare, mai puțin cunoscută a filosofului grec – Legile. La bătrânețe Platon pare să fi renunțat la idealul statului perfect, explorând în schimb modul în care poate fi organizat un stat imperfect din lumea reală. Pe scurt, ideea care se conturează este aceea de respectare a legii, atât de către cetățenii de rând, cât și de către conducători. În termeni moderni aceste concepte sunt: „Statul de drept” și „Domnia legii”. După cum se vede, ideea e veche de cel puțin 2300 de ani, dar încă avem dificultăți când vine vorba de punerea ei în practică. Dacă tot m-am apucat să dezgrop originea termenilor vehiculați de diverși politicieni și moderatori, să lămurim cum stau treburile în privința oligarhiei, democrației, tiraniei etc. Toți am auzit vorbele acestea rostite cu ifos, de diverși indivizi care le înțeleg numai parțial sau chiar deloc. 

Republica este un sistem de guvernare în care poporul își alege conducătorii pentru un timp limitat, prin urmare nu este necesar ca după titulatura de „Republică” să mai vină și termenul „Populară” sau „Democratică”, dar comuniștii nu prea știau carte, așa că n-avem de ce să ne mirăm.  Analfabetismul politic dus la extrem îl întâlnim în denumirea oficială a Coreei de Nord: Republica Populară Democrată Coreeană (LOL) – autoritatea poporului afirmată de trei ori, într-o țară condusă după bunul plac de o dinastie de tirani.

Termenul de democrație ne vine de la greci, iar o dovadă suplimentară în sprijinul afirmațiilor de mai sus apare chiar în numele țării lor, Hellenike Demokratia, care se traduce Republica Elenă. Hmm! Carevasăzică democrația e totuna cu republica? Da și nu. Există o suprapunere imperfectă între cele două noțiuni și o ușoară alterare a sensurilor inițiale. Ca să lămurim diferența dintre republică și democrație trebuie să aruncăm o privire peste clasificarea formelor de guvernământ întocmită de alt grec genial – Aristotel. Mai întâi avem guvernarea unui singur om, care poate fi Monarhie sau Tiranie. Dacă suveranul este legitim și conduce în interesul și spre binele poporului său, el se numește rege, dar dacă avem de-a face cu un suveran nelegitim, care conduce doar pentru sine, atunci el se numește tiran. Apoi există situația în care puterea este concentrată în mâinile unui grup de persoane, varianta pozitivă fiind Aristocrația, iar cea negativă Oligarhia. Aici e necesară precizarea că prin aristocrație se înțelege o elită alcătuită din cei mai buni cetățeni, nu un grup de familii nobiliare. Termenul a fost distorsionat în veacurile scurse, iar în ziua de azi mai potrivită ar fi utilizarea cuvântului Meritocrație. Deci aristocrația ar fi un stat condus de către cetățenii merituoși, pentru binele întregii comunități, iar oligarhia ar fi un stat condus de către bogați conform intereselor proprii. Ultima pereche de termeni cuprinde Republica și Democrația. Republica este sistemul de guvernare în care poporul își alege conducătorii și exercită guvernarea în folosul întregului, spre deosebire de democrație, unde demagogii și pomanagii reușesc să coaguleze o majoritate a cărei principală preocupare este sifonarea banilor de la cei care-i au spre cei care n-au. Altfel spus, democrația este o formă imperfectă a republicii, iar fondatorii statelor moderne erau (în general) oameni educați și știau asta, dar din vanitate sau poate pentru a indica țelul pe care doreau să-l atingă, au folosit titulatura de republică. Ulterior despre sistemele de guvernare ale republicilor s-a spus că sunt democratice, dar mulți aud și puțini pricep… 

Sper că am redat destul de limpede clasificarea tipurilor de guvernare și diferența dintre modelele bune și cele defectuoase. Cititorul interesat poate găsi detalii în Politica lui Aristotel, lucrare care după mai bine de două milenii este o sursă de documentare mai corectă și mai credibilă decât cele contemporane. Spre finalul cărții suntem avertizați că formele de guvernare se transformă una în alta, de obicei alunecând de la mai bine spre mai rău, iar măsura prin care putem preveni degenerarea sistemului de guvernare este respectarea legii. Aristotel spune așa: „grija dintâi pe care trebuie s-o avem este să nu ne îndepărtăm în nimic de lege și să ne ferim cu cea mai mare băgare de seamă de a-i aduce vreo vătămare cât de ușoară. Ilegalitatea sapă pe tăcute statul, după cum mici cheltuieli, repetate adesea, ruinează în cele din urmă averile.” 

Cam asta era de spus despre statul de drept și domnia legii. Nu e un moft sau un subiect de glume, cum încearcă să sugereze unii politruci semidocți la diverse emisiuni televizate.