Hollywood roast

Chiar dacă în Fun Club e posibil să apară ocazional și rețete de friptură sau alte sugestii destinate papilelor gustative, de data asta deliciul e de altă natură și vine de la comediantul Ricky Gervais, prezentatorul ediției din 2020 a Globurilor de Aur. Gervais i-a prăjit bine pe actorii de la Hollywood, care în ultima vreme și-au făcut prostul obicei de a transforma fiecare gală într-o tribună pentru mesaje moralizatoare și militantism politic corect. Omul e actor de stand-up comedy și a anunțat de la bun început că asta e ultima ediție a Globurilor de Aur pe care o prezintă, iar în continuare nu a menajat deloc „elitele” Hollywood-ului. A fost un roast bine asezonat și s-a văzut pe chipurile vedetelor din sală că au simțit flacăra sub poponețele lor. 

În opinia mea, cea mai bună și cuprinzătoare replică a lui a fost: „You’re in no position to lecture the public about anything. You know nothing about the real world. Most of you spent less time in school than Greta Thunberg”, și omul are perfectă dreptate. Adevărul este că foarte mulți actori și actrițe au fost derbedei sau vagaboande care nici măcar liceul nu l-au terminat, iar după ce au reușit să intre în lumea filmului au trăit în lumea decorurilor de mucava și a scenariilor inventate, cu mici întreruperi pentru sesiuni de dezalcoolizare sau dezintoxicare. Chiar nu sunt persoanele potrivite să dea lecții publicului, dar de ani buni exact asta este ceea ce fac vedetele. 

Ricky Gervais și-a condimentat roast-ul cu aluzie la perveșii din branșă și perioadele petrecute de unele celebrități în spatele gratiilor. N-au scăpat din colimator nici aerele de conștiință politică trează (woke – în engleză), care conștiință ațipește convenabil atunci când e vorba de semnarea unor contracte bănoase. Principii înalte la fiecare colț, nu?

Cine a câștigat și de ce a câștigat premiile de anul acesta chiar nu contează. Toată tevatura e doar o maimuțăreală făcută pentru măgulirea orgoliilor și pentru justificarea unor pretenții financiare tot mai mari în viitor. E interesant cum breasla asta a evoluat într-o sută de ani de la un statut dubios până la poziția actuală. Educație s-a făcut mereu prin teatru și mai recent prin cinematografie, dar până nu demult mesajul era în povestea de pe scenă sau de pe ecran, nu în gura regizorilor și actorilor care se folosesc de fiecare apariție pentru a ne spune imperativ cum trebuie să gândim și să trăim. Parcă avem și noi în România un actor care a vrut să fie președinte, un regizor care se crede guru spiritual și multe alte vedete care se pricep la împărțirea bugetului. 

Aici e un link spre secvența cea mai bună din roast-ul lui Ricky Gervais: 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *